PNL îşi apără principalul agent electoral: 'Somăm PSD să înceteze atacurile mizerabile împotriva preşedintelui Klaus Iohannis'/ VIDEO

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 23-11-2020 11:06

PNL acuză PSD că "otrăveşte aerul campaniei electorale" prin atacurile la adresa preşedintelui Iohannis. În timp ce Iohannis atacă PSD în fiecare declaraţie şi cere voturi pentru PNL, liberalii le cer social-democraţilor să nu răspundă cu aceeaşi monedă.

"Din păcate, PSD nu a înţeles nimic şi otrăveşte aerul acestei campanii electorale. Somăm PSD să înceteze atacurile mizerabile împotriva preşedintelui Klaus Iohannis, să înceteze stilul de campanie bazat pe minciună, calomnie, dezinformare", a declarat Ludovic Orban, în conferinţă de presă susţinută luni dimineaţă.

Orban a precizat că PNL şi va continua campania electorală prezentând măsurile propuse în programul de guvernare lansat joi.