Șefii de la Bruxelles l-au invitat pe Joe Biden la un summit

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 23-11-2020 22:48
Actualizat: 24-11-2020 00:05

Cei doi preşedinţi ai instituţiilor europene s-au întreţinut luni cu Joe Biden, preşedintele ales al SUA, şi l-au invitat la Bruxelles pentru "o reuniune specială" anul viitor, relatează AFP, potrivit AGERPRES.

Joe Biden a avut discuţii şi cu Jens Stoltenberg, secretar general al NATO, şi care şi-a exprimat satisfacţia de a putea lucra "în strânsă colaborare cu el" pentru a pregăti reuniunea liderilor Alianţei în 2021.

"Tocmai am discutat cu preşedintele Joe Biden şi l-am invitat la o reuniune specială la Bruxelles, anul viitor, cu liderii Uniunii Europene", a anunţat pe contul său de Twitter Charles Michel, preşedinte al Consiliului European.

Citește și: Dezvăluire-bombă! Ministrul Cîțu este dator vândut la banca unde a fost economist-șef! La mijloc e o sumă uriașă .

"Să reconstruim o alianţă puternică între UE şi Statele Unite", a îndemnat el. Relaţiile între cele două blocuri au fost tensionate şi tumultuoase în cei patru ani ai preşedinţiei lui Donald Trump, care considera Uniunea Europeană "un duşman".

"L-am felicitat pentru victoria sa. Este un nou start pentru parteneriatul mondial între UE şi SUA", a anunţat la rândul său preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe Twitter.

"O Uniune Europeană puternică şi SUA puternice colaborând împreună pot defini o agendă mondială bazate pe cooperare, multilateralism, solidaritate şi valori comune", a subliniat ea.

Ursula von der Leyen şi Charles Michel au discutat separat la telefon cu politicianul american şi fiecare a comunicat apoi separat pe această temă, rupând tradiţia declaraţiilor comune stabilită de predecesorii lor, Donald Tusk şi Jean-Claude Juncker.

Convorbirea între Joe Biden şi Charles Michel a durat circa 20 de minute, au anunţat serviciile sale într-un comunicat.

Preşedintele Consiliului European a pledat pentru un parteneriat transatlantic puternic. "A venit momentul să ne unim forţele. Într-o lume în schimbare, parteneriatul nostru va fi mai important ca niciodată pentru cetăţenii noştri, pentru a ne relansa economia, pentru a stopa încălzirea climatică şi a crea o lume mai sigură", a afirmat Michel.

"UE şi SUA vor avea mereu mai mult impact atunci când vor lua măsuri împreună", a conchis el.

Citește și: Blocaj în Guvern! Violeta Alexandru s-ar fi izolat cu tot cu ștampila de la minister! Adrese oficiale zac pe birouri

Charles Michel i-a mulţumit, de altfel, lui Joe Biden, pentru "susţinerea sa fără echivoc" privind aplicarea Acordului de retragere încheiat de UE cu Regatul Unit anul trecut.

"Acest acord menţine pacea şi stabilitatea în Irlanda şi respectă deplin acordul din Vinerea Sfântă", a reamintit Charles Michel. Joe Biden este născut într-o familie catolică irlandeză stabilită în SUA şi insistă asupra rădăcinilor sale irlandeze.

Discuţia cu Ursula von der Leyen s-a referit la subiecte precum competenţa Comisiei Europene, în special în chestiunile comerciale în care SUA şi UE sunt în dispută, lupta împotriva pandemiei de COVID-19 şi a încălzirii climatice, cele două priorităţi ale UE.