Scene dramatice la Timișoara: O mamă și copilul ei, de numai șase ani, spulberați pe o trecere de pietoni

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 26-11-2020 17:22

O femeie de 42 de ani din Bistriţa şi băieţelul ei, în vârstă de şase ani, au fost accidentaţi joi după-amiază, pe o trecere de pietoni din municipiu, de o şoferiţă de 21 de ani, potrivit datelor comunicate de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb, potrivit Agerpres.

Şoferiţa, domiciliată în comuna Şieu Odorhei, a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Citește și: Fotografie de ultim moment! Marcel Vela, imagine cu leul apărut în videoclipul lui Dani Mocanu

Aceasta a fost verificată şi dacă are declaraţie pe propria răspundere în legătură cu deplasarea în municipiul Bistriţa, care se află în carantină de o săptămână, şi, potrivit reprezentantei IPJ, tânăra a prezentat un astfel de document.

Mama şi copilul au fost transportaţi de un echipaj SMURD la spitalul din localitate, pentru investigaţii de specialitate.

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cauza accidentului rutier şi împrejurările exacte în care s-a produs acesta.