Marcel Ciolacu joacă tare: Iohannis va avea surprize din partea românilor! PSD nu se pregătește de opoziție

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 26-11-2020 18:42
Actualizat: 26-11-2020 18:43

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că președintele Klaus Iohannis își face planurile greșit pentru că va avea surprize mari la votul din 6 decembrie. Ciolacu arată faptul că PSD va merge la Cotroceni cu o propunere de premier și se va aștepta să primească desemnarea, dacă vor avea cele mai multe mandate în Parlament.

Citește și: Patriarhia, mesaj tranşant pentru Guvern, după incidentele de la Constanţa: 'Statul are mandatul de a garanta libertatea religioasă şi pacea socială'

”În primul rând, pe zi ce trece de campanie și din discuțiile avute cu oamenii, cred tot mai mult că PSD va avea cel mai mare număr de parlamentari. În ceea ce privește ceea ce a spus domnul Iohannis, o spune tot din prisma agentului electoral al PNL. Acolo este o capcană întinsă de Klaus Iohannis celor de la USr-PLUS, practic transmite un mesaj de demobilizare electoratului și le transmite că indiferent ce ar vota lucrurile sunt deja aranjate.

Faptul că președintele are astfel de intervenții în campania electorală îl descalifică din punct de vedere politic.

Nu cred (că PSD va fi în opoziție n.r.)! Eu știu Constituția: partidul care are cele mai multe mandate este invitat primul să vină cu o propunere de premier. Pe urmă, primul ministru desemnat încearcă să își construiască o majoritate, iar dacă nu reușește, atunci duce mandatul înapoi la președinte.”, a spus Marcel Ciolacu.