VIDEO Victor Ponta îi arată cu degetul pe cei care nu au dorit desființarea pensiilor parlamentare: PSD, UDMR și jumătate din PNL!

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 26-11-2020 22:28
Actualizat: 27-11-2020 00:05

Victor Ponta denunță circul din Parlament legat de desființarea pensiilor parlamentare. Liderul Pro Romania a declarat că a fost doar un tărăboi și că nu s-a dorit nicio clipă desființarea acestor pensii. Ponta a declarat, în direct la Digi 24, că dacă se dorea, pensiile parlamentare se puteau desființa rapid printr-o ședință comună a celor două camere ale Parlamentului. Liderul Pro Romania a declarat că PSD, UDMR și o parte din PNL nu au dorit eliminarea acestor pensii speciale.

Citește și: Ludovic Orban îi răspunde lui ÎPS Teodosie: ‘Nu se interzic slujbele. Ele se organizează în anumite condiţii, pentru că este zonă carantinată’

„În privința pensiilor speciale, am avut și săptămâna aceasta un tărăboi și ca toate evenimentele de acest fel, nu s-a terminat cu nimic. Tărăboiul era pe legea pensiilor PARLAMENTARILOR. Acolo nu ai nevoie nici de Curtea Constituțională, nici de altceva, ai nevoie de un singur lucru: domnul Ciolacu, președintele Camerei Deputaților și cu domnul Cazanciuc de la Senat, să pună pe ordinea de zi, că este vorba despre o ședință comună, proiectul de lege făcut de USR prin 2017, Abrogarea pensiilor parlamentare. Îl votezi cu mâna sus și gata! Asta trebuia votat, evident, nu s-a votat. De ce nu s-a votat? Pentru că pesediștii nu votează chestia asta, udemeriștii nu votează chestia asta jumătate din PNL nu votează chestia asta. De-aia n-au pus-o la vot!”, a declarat Victor Ponta.

Citește și: Fotografie de ultim moment! Marcel Vela, imagine cu leul apărut în videoclipul lui Dani Mocanu .