Silviu Vexler: 'Ne dorim continuarea creării unei porţi de cunoaştere a istoriei şi tradiţiilor noastre'

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 26-11-2020 22:59

Noul preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Silviu Vexler, a afirmat că îşi începe mandatul sub semnul continuităţii, dorindu-şi crearea unei "porţi a cunoaşterii" spre istoria, cultura şi tradiţiile evreilor din ţara noastră, potrivit Agerpres.

"Cuvântul principal este continuitate, dar o continuitate cu îmbunătăţiri, atât pentru viaţa evreiască din România şi pentru evreii din ţară, cât şi în ceea ce priveşte relaţia Comunităţilor Evreieşti cu majoritatea din ţară, cu celelalte culte religioase şi, în mod evident, păstrarea relaţiei excepţionale, în mod tradiţional, cu statul român", a declarat pentru AGERPRES Vexler.

El spune că şi doreşte continuarea creării prin intermediul Federaţiei a unei "porţi a cunoaşterii spre istoria, cultura şi tradiţiile evreilor din România, prin care atât societatea în ansamblul ei, cât şi fiecare persoană să descopere, să cunoască şi să înţeleagă ce înseamnă viaţa evreiască din ţara noastră".

Citește și: Fotografie de ultim moment! Marcel Vela, imagine cu leul apărut în videoclipul lui Dani Mocanu

Printre obiectivele principale al noii conduceri a FCER amintite de Silviu Vexler se numără: păstrarea tradiţiilor şi dezvoltarea vieţii religioase, o implicare foarte activă în combaterea antisemitismului, care, din păcate, începe să cunoască o dezvoltare mult mai mare, atât la nivel european, cât şi internaţional, introducerea mijloacelor moderne în promovarea culturii evreieşti din România, a culturii evreieşti în general şi protejarea patrimoniului sacru, punerea în valoare şi redarea pentru toate comunităţile locale şi pentru ţară a acestui patrimoniu şi, simultan, construirea unor noi punţi de legătură şi deschidere faţă de toţi cei din exteriorul comunităţii evreieşti.

"Acestea ar fi elementele centrale pentru relaţionarea cu societatea românească a Federaţiei, aşa cum le văd şi, în ceeea ce ne priveşte, cred că şi Federaţia şi toţi membrii noştri îşi doresc să poată promova istoria, valorile şi contribuţia pe care, de-a lungul secolelor, au adus-o comunităţile evreieşti la dezvoltarea României", a spus preşedintele FCER.

Silviu Vexler a amintit că "în România există în prezent 86 de sinagogi, răspândite în toată ţara, care, mai mult decât să fie un obiectiv de cult religios, în multe locuri, în plan local, au devenit un punct central atât al imaginii comunităţii locale, cât şi al vieţii culturale sau al societăţii în ansamblu". "Vom continua programul de restaurare şi de punere în valoare a acestor sinagogi şi integrarea lor în tot ceea ce înseamnă societatea locală", a subliniat el.

O "muncă deosebită" va fi dedicată, spune Vexler, continuării asistenţei medicale şi sociale pe care o oferă FCER pentru membrii săi, mulţi în vârstă, supravieţuitori ai Holocaustului şi nu numai, pe care Federaţia îi sprijină în mod curent prin activităţile sale.

"Un domeniu nou va fi şi implicarea Federaţiei în dezvoltarea educaţiei privind Holocaustul din România, privind istoria evreilor din ţara noastră, lucru pe care îl vedem mai ales prezent şi pe viitor ca fundament al oricăror măsuri de prevenire şi combatere a antisemitismului. Ori, în absenţa educaţiei, orice măsuri, oricare ar fi ele, nu au cum să funcţioneze. Avem multe, multe lucruri de făcut pe care vom continua să le facem împreună şi, ca şi până acum, vom sprijini orice demers care la rândul său este benefic pentru întreaga societate şi pentru România", a arătat Silviu Vexler.

El a afirmat că în jurul datei de 16 decembrie va fi anunţat primul rezultat al jurizării proiectelor depuse pentru realizarea viitorului Muzeu Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România.

"Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România va sprijini cu tot ceea ce poate realizarea şi edificarea viitorului Muzeu Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România coordonat de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România 'Elie Wiesel'. În mod separat, ca iniţiator al legii de înfiinţare a acestui muzeu, sunt mândru şi bucuros să văd că, până în prezent, totul a funcţionat impecabil şi din câte am putut observa pe pagina de internet a Institutului 'Wiesel' undeva în jurul datei de 16 decembrie va fi anunţat primul rezultat al jurizării proiectelor care au fost depuse pentru realizarea muzeului. Cred că Institutul va fi un coordonator impecabil al viitoarei instituţii, iar muzeul în sine va fi în primul rând un motiv de mândrie pentru întreaga ţară, un loc care să sublinieze atât contribuţia evreilor români de-a lungul istoriei, cât şi momentul tragediei Holocaustului din România", a mai spus Vexler.

Silviu Vexler a adăugat că FCER va continua să sprijine proiectele comune şi legăturile dintre România şi Statul Israel, să promoveze valorile şi tradiţiile României în Statul Israel şi ale Statului Israel în România.

"Iar toată lumea trebuie să ştie că găseşte un prieten în comunităţile evreieşti din ţară şi îi invităm pe toţi să ne viziteze şi să ne cunoască la noi acasă", a transmis Silviu Vexler.

Deputatul Silviu Vexler a fost ales miercuri de Congresul al IV-lea al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România preşedinte al FCER.

Ovidiu Bănescu a fost ales vicepreşedinte, Eduard Kupferberd - secretar general, iar Irina Marin-Cajal - preşedinte al Comisiei de Etică şi Mediere.

Din Consiliul de conducere fac parte Ery Pervulescu, Rudy Marcovici, Mona Bejan, Robert Schorr, Iuliu Licht, Mirela Asman, Radu Sacagiu, Silvian Horn şi Jose Iacobescu.