Gabriela Firea anunţă acţiuni prin 'toate căile legale': Doar 30% din cadrele medicale au primit sporul pentru riscul suplimentar în lupta cu pandemia

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 27-11-2020 10:04

După întâlnirea cu liderii Sindicatului Sanitas, la care a participat şi Alexandru Rafila, Gabriela Firea anunţă că social-democraţii vor utiliza "toate mijloacele legale" pentru a determina guvernul să îşi respecte promisiunile în privinţa cadrelor medicale. Fostul primar general al Capitalei, actual candidat PSD pentru Senat, susţine că doar 30% din cadrele medicale au primit sporurile promise.

"Grija pentru pacienți, fie că sunt Covid sau suferă de alte afecțiuni - cronice sau acute -, protecția corespunzătoare a pacienților și a cadrelor medicale pentru a nu se infecta, testarea periodică, asigurarea condițiilor decente de muncă pentru a-i putea vindeca pe bolnavi, un procent corespunzător din PIB pentru sănătate - au fost principalele teme ale întâlnirii cu liderii Sindicatului Sanitas, la care a participat Profesorul Alexandru Rafila.

Mai mult, am stabilit să uzăm de toate căile legale prin care să determinăm guvernul să se țină de cuvânt: până acum, doar 30% din cadrele medicale au primit sporul pentru efortul și riscul suplimentar în lupta cu Sars-Cov2.

Ceilalți medici și asistenți sunt amânați cu dispreț de catre Orban și Tătaru.

Fostul secretar de stat, Rodica Nassar și colegii noștri parlamentari: Oana Florea, Daniel Zamfir, Florin Manole au garantat și ei susținere pentru pacienți și cadrele medicale, în comisiile de specialitate în care activează", scrie Gabriela Firea pe Facebook.