Athletic Bilbao pierde mai bine de 30 de milioane de euro din cauza pandemiei

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 27-11-2020 19:02

Clubul spaniol de fotbal Athletic Bilbao va pierde mai bine de 30 de milioane de euro în sezoanele 2019-2020 şi 2020-2021, a căror desfăşurare este afectată de pandemia de coronavirus, a dezvăluit directorul general al grupării, Jon Berasategi, citat de EFE, potrivit Agerpres.

Berasategi a asigurat că Athletic este un club "solid" din punct de vedere economic şi "se confruntă în mod responsabil cu pandemia". Potrivit lui, situaţia sanitară a dus la "o reducere uriaşă a veniturilor", având legătură mai ales cu cotizaţiile suporterilor şi exploatarea stadionului San Mames.

Citește și: Medicul Adrian Marinescu: ‘Pas cu pas vor fi luate măsuri. Vom vedea că din ce în ce mai multe zone, le vom avea în varianta de lockdown’

"Noi, cluburile mari, suferim mai mult din pricina crizei, fiindcă depindem mai puţin de veniturile din televiziune", a spus Berasategi.

Pandemia de coronavirus a forţat cluburile de fotbal din Spania să strângă cureaua, cele două mari forţe din Primera Division, FC Barcelona şi Real Madrid, fiind obligate la rândul lor să-şi reducă drastic cheltuielile salariale, potrivit cifrelor publicate în această lună de Liga spaniolă.

Preşedintele Ligii, Javier Tebas, a explicat că echipele din campionatul Spaniei şi-au redus în total cheltuielile salariale de la 2,847 miliarde euro la 2,333 miliarde euro în acest sezon, reprezentând o scădere de 18%, din cauza absenţei publicului în tribune, a închiderii muzeelor cluburilor, a magazinelor şi a rambursării banilor pentru abonamente.