Ioana Bran, fostul ministru al Tineretului și Sportului: PNL taie panglici la obiective pentru care nu au niciun merit!. PSD organizat și gestionat totul

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 28-11-2020 00:16

Fostul ministru al Tineretului și Sportului, deputatul Ioana Bran, critică dur festivismul cu iz electoral al liderilor PNL. Ea susține într-o postare pe pagina ei de Facebook că PNL nu are nici un fel de contribuție la construcția noului Stadion Steaua din București, dar ca inaugurare nu au avut avut nici o jenă să facă o recepție festivist-electorală:

”PNL taie panglici la obiective pentru care nu au niciun merit și profită de orice ocazie pentru a-și face campanie electorală: a făcut-o și azi, la stadionul Steaua.

Lăsând la o parte faptul că nu a fost vorba de o recepție – care „va urma”, nici atât de o inaugurare, nu vi se pare ciudat să vină tocmai acum, cu câteva zile înainte de alegeri să prezinte proiectele de stadioane pentru ceea ce ar fi trebuit să fie Euro 2020? Chiar așa, dacă nu era pandemia, ce s-ar fi întâmplat?

Vreau să le amintesc celor de la PNL că Guvernul PSD a demarat și gestionat tot ce a presupus evenimentul Euro 2020.  În martie 2018, când eram ministru al Tineretului și Sportului, am activat și coordonat grupul de lucru interministerial în acest sens – organizarea la București a Euro 2020. L-am avut alături pe marele nostru sportiv - și consilier onorific al premierului - Gheorghe Popescu. A fost o muncă de echipă din care sunt onorată că am făcut parte.

Să vii astăzi să spui că stadionul Steaua „a renăscut ca pasărea Phoenix” mi se pare cel puțin deplasat și lipsit de respect față de toți cei care au muncit la aceste proiecte senzaționale pentru țara noastră. Dar pentru PNL e timpul pentru campanie și pentru titluri de presă. Ceea ce fac ei se numește „spoială”. Pentru că e de ochii lumii și e la final, când toată munca e deja făcută…”, a scris fostul ministru.