Cea mai bună clasare din România, Andreea Verdeş, locul 9 la cerc şi 10 la general la CE gimnastică ritmică

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 29-11-2020 20:04

Campionatul European de gimnastică ritmică s-a încheiat duminică, la Kiev, iar România a avut o clasare în primele 10 gimnaste din Europa - Andreea Verdeş, potrivit news.ro.

Andreea Verdeş a obţinut cea mai bună clasare la cerc, locul 9 (23.500 puncte), iar la total a încheiat pe locul 10 continental. Tot la senioare, Sonia Ichim a încheiat pe locul 18 la individual-compus, iar cea mai bună clasare în probe a fost la panglică (locul 13).

Citește și: Adrian Streinu-Cercel: ‘Este total scăpată de sub control! Guvernul nu ne protejează! Despre asta vorbim în momentul de față’

La categorie junioare, Annaliese Drăgan s-a calificat în trei finale, la prima sa participare la un Campionat European, iar cea mai bună clasare a sa a fost la panglică (locul 6).

Din lotul de junioare a făcut parte şi Christina Drăgan, care a ratat cu doar 0,05 puncte calificarea în prima sa finală europeană la minge.

”Felicitări întregii echipe şi aşteptăm să se întoarcă toată lumea cu bine acasă!”, a transmis FR Gimnastică Ritmică.