Nicolae Ciucă participă la ceremonia de resfinţire a 'Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial', de pe Vârful Caraiman

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 30-11-2020 10:08

Ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă participă luni la ceremonia militară şi religioasă de Resfinţire a Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial, de pe platoul din apropierea Vârfului Caraiman.

”Ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, va participa luni, 30 noiembrie, începând cu ora 12.00, la ceremonia militară şi religioasă de Resfinţire a Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial, de pe platoul din apropierea Vârfului Caraiman din Munţii Bucegi”, transmite MApN, potrivit news.ro.

Citește și: BREAKING - Ludovic Orban: E posibil să fie redus numărul de angajați în sectorul public .

Evenimentul, organizat de Ministerul Apărării Naţionale de Ziua Sfântului Andrei, ocrotitorul României, se înscrie în contextul manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României şi va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a MApN.

De asemenea, la activitate, care va fi organizată cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus, vor participa militari din toate unităţile de vânători de munte ale Armatei României, care vor purta steagurile de identificare ale acestora.