Australia și SUA vor dezvolta rachete de croazieră hipersonice pentru a contracara China și Rusia

Autor: Bran Irina Alexandra
Publicat: 01-12-2020 12:49

Australia urmează să dezvolte împreună cu Statele Unite rachete de croazieră hipersonice, cu scopul de a contracare China şi Rusia, care dezvoltă armament similar, a anunţat marţi ministrul australian al Apărării Linda Reynolds, relatează Reuters, potrivit News.ro

”Vom continua să investim în capacităţi avansate, pentru a le oferi forţelor australiene ale Apărării mai multe opţiuni de descurajare a oricărei agresiuni vizând interese australiene”, anunţă într-un comunicat Linda Reynolds.

Ea nu dezvăluie costul şi nici calendarul construirii acestor rachete.

Australia alocat anul acesta până la 6,8 miliarde de dolari unor sisteme de apărare antirachetă cu rază lungă de acţiune.

Citește și: Ziua Națională a României, sărbătorită în Canada cu spectacol de lumini la Niagara şi înălţare a drapelului la primăria Ottawa

Rusia a dezvoltat anul trecut primele sale rachete hipersonice - cu capacitate nucleară -, iar potrivit unor analişti, China a dezvoltat sau este pe cale să dezvolte un sistem hipersonic - cu ogive convenţionale.

Statele Unite, care au testat în 2017 o rachetă hipersonică de tipul celei ruseşti, au ca obiectiv să desfăşoare capacităţi de luptă hipersonice până în 2025.

Această colaborare între Washington şi Canberra - tot mai îngrijorată de situaţia militară la Oceanul Pacific - este susceptibilă să alimenteze tensiuni cu China.

Australia a cerut luni Beijingului să prezinte scuze după publicarea unui montaj în care un militar australian ţine un cuţit plin de sânge la gâtul unui copil afgan.