Poliţiştii de frontieră au identificat nouă migranţi, după ce au trecut clandestin granița dinspre Bulgaria

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 02-12-2020 11:25

Poliţiştii de frontieră au identificat nouă cetăţeni din Orientul Apropiat care au încercat să intre ilegal în România din Bulgaria, traversând pe jos fâşia neutră prin sudul judeţului Constanţa, informează, miercuri, Garda de Coastă.

Potrivit sursei citate, pe data 1 decembrie, în jurul orei 4,40, lucrătorii Sectorului Poliţiei de Frontieră (SPF) Negru Vodă, din judeţul Constanţa, au descoperit, într-o zonă împădurită din apropierea localităţii de frontieră Dumbrăveni, nouă cetăţeni străini, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Bolnavii de SIDA, condamnați la SUFERINȚĂ și IGNORAȚI de spitale, în plină pandemie

Grupul a fost condus la sediul instituţiei, unde s-a stabilit că sunt opt cetăţeni din Irak, cu vârste cuprinse între 20 şi 26 de ani, şi un cetăţean din Turcia, în vârstă de 24 de ani, aceştia declarând că au încercat să intre ilegal în ţară cu scopul de a ajunge în state din vestul Europei.

Cei nouă migranţi clandestini au fost preluaţi, conform acordului de readmisie, de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.