ALERTĂ - Încă un FALS medic estetician descoperit de poliţişti. Percheziţii în Bucureşti şi Constanţa

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 03-12-2020 13:03
Actualizat: 03-12-2020 13:17

Joi, 3 decembrie 2020, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București - Serviciul Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, pune în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în București și județul Constanța, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii sau activitati.

Serviciul Investigații Criminale din Poliția Capitalei s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că o femeie, care ar pretinde că este medic, efectuează intervenții chirurgicale minim invazive în domeniul estetic.

Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că persoana în cauză, fără drept de liberă practică pe teritoriul României, cu sprijinul unor alte persoane, ar fi închiriat spații de tip cabinet medical, în care efectua proceduri de microchirurgie estetică .

Potrivit unor surse judiciare, ar fi vorba despre cabinetul "Russian Lips_by Dr.Lana"

Persoanele urmează a fi conduse la audieri la sediul Serviciului Investigații Criminale din Poliția Capitalei. De asemenea, vor fi audiate mai multe persoane care ar fi fost induse în eroare și astfel au solicitat și au fost supuse unor intervenții de acest tip.