Augustin Viziru a câştigat marele premiu Ferma 2020 - Finala, lider de audienţă la nivelul publicului comercial

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 04-12-2020 10:47

Augustin Viziru a câştigat finala şi a obţinut titlul de „Fermierul Anului 2020”, precum şi marele premiu în valoare de 50.000 de euro, după 13 săptămâni în care 18 concurenţi au participat la numeroase provocări, potrivit news.ro.

Ocupanta locului 4 a fost Viviana Sposub, care a reuşit de-a lungul competiţiei să profite de fiecare şansă primită, iar fermierul pe care concurenţii au mizat încă din prima zi că poate ajunge în marea finală, Andrei Stoica, a încheiat competiţia pe locul al treilea.

Citește și: Soția și Menajera, INTERPUSELE lui Daniel Tudorache - Lua prin intermediul lor diamante, vacanțe de lux, școli private, și aveau conturi și de 3 milioane de lei

Surpriza competiţiei, Elena Chiriac, care a reuşit să elimine, rând pe rând, şapte concurente, a demonstrat că a meritat fiecare victorie şi a luptat până în ultima clipă, reuşind să obţină locul al doilea.

Finala „Ferma. Orăşeni vs Săteni” a condus topul audienţelor la nivelul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, a transmis Pro TV.

Show-ul a înregistrat 8,7 puncte de rating şi 26,6% share faţă de televiziunea de pe locul secund care a obţinut 5 puncte de rating şi 15,2% share.