BĂTAIE de JOC: sălile de sport din Timișoara SE DESCHID ÎNAINTE de alegeri, deși rata de infectare e DUBLĂ față de data închiderii

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 04-12-2020 16:01
Actualizat: 04-12-2020 17:39

Sălile de sport din Timișoara se deschid, anunță Prefectura Timiș. Decizia a fost luată de CNSU deși rata de infectare din oraș rămâne de peste 5 la mie, iar sălile au fost închise la 3 la mie, pe motiv că în interiorul lor se  transmite mai repede coronavirusul. Acum, pericolul a dispărut ca prin magie, cu două zile înainte de alegeri, la fel ca în cazul piețelor, care nu mai sunt un focar.

Citește și: Horoscopul de alegeri cu președintele Klaus Iohannis. Sfatul pentru fiecare zodie

"Prefectul Liliana Oneț a convocat, în această după-amiază, o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în cadrul căreia s-a făcut o analiză în privința redeschiderii sălilor de sport, având în vedere solicitarea domnului domnul Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș și vicepreședinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Instituția Prefectului a solicitat un punct de vedere de la Direcția de Sănătate Publică Timiș, ținând cont de contextul epidemiologic actual. Prefectul Liliana Oneț a punctat contextul în care a fost luată decizia de închidere a sălilor de sport, având în vedere faptul că la luarea acestei decizii rata de infectare la nivelul județului era 6,21/1000 cu trend ascendent galopant, iar astăzi rata de infectare pe județ este 4/1000 de locuitori. Și la nivelul municipiului Timișoara trendul este ușor descendent. O analiză de specialitate a fost prezentată în cadrul ședinței de vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, conf. dr. Emilian Popovici. Au fost solicitate puncte de vedere și din partea reprezentanților instituțiilor Ministerului Afacerilor Interne, instituții care au atribuții de control.

În urma votului membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-a decis redeschiderea sălilor de sport", anunță prefectura.