AEP: '192 de acreditări acordate pentru alegerile de duminică, pentru jurnaliști şi observatori internaţionali'

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 06-12-2020 07:08

Autoritatea Electorală Permanentă a eliberat 192 de acreditări pentru alegerile parlamentare, cele mai multe fiind solicitate de presa internă şi de către observatorii internaţionali, potrivit Agerpres.

Pentru instituţiile mass-media interne centrale şi locale au fost eliberate 95 de acreditări, precizează AEP într-un comunicat transmis AGERPRES.

De asemenea, AEP a acreditat 30 de observatori internaţionali, dintre care 26 sunt reprezentanţi din partea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa - Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (OSCE/ODIHR).

Au mai fost eliberate 27 de acreditări pentru jurnalişti străini reprezentând instituţii mass-media precum France Presse, Asociation Press, European Pressphoto Agency (EPA), MTVA.

Pentru asociaţii şi fundaţii interne au fost eliberate 40 de acreditări.

Un bucureştean a fost amendat pentru 'propagandă electorală' pe Facebook după încheierea campaniei/ DOCUMENT

Potrivit legii, persoanele acreditate pot asista la operaţiunile electorale în ziua votării, începând cu ora 6,00 şi terminând cu momentul încheierii şi semnării de către membrii biroului electoral al secţiei de votare a procesului-verbal de constatare a rezultatelor votării în secţia respectivă numai pe baza ecusonului emis de către asociaţia sau fundaţia acreditată de către Autoritatea Electorală Permanentă, însoţite de actul de identitate, precizează AEP.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, reprezentanţii mass-media şi observatorii nu pot interveni în niciun mod în organizarea şi desfăşurarea alegerilor, având numai dreptul de a sesiza în scris preşedintele biroului electoral în cazul constatării unei neregularităţi.

"Precizăm că orice act de propagandă electorală, precum şi încălcarea în orice mod a actului de acreditare atrag aplicarea sancţiunilor legale, suspendarea acreditării de către biroul electoral care a constatat abaterea, iar în ziua votării, îndepărtarea imediată a persoanei respective din secţia de votare. Menţionăm că la biroul electoral al secţiei de votare persoanele acreditate pot staţiona numai în spaţiul stabilit în acest sens în localul de vot de către preşedintele biroului electoral respectiv", se arată în comunicatul AEP.