Japonia, Franţa şi SUA vor organiza exerciţii militare comune terestre şi pe mare

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 06-12-2020 11:24

Japonia, Franţa şi SUA vor organiza exerciţii militare comune terestre şi pe mare în luna mai a anului viitor, a informat duminică ziarul nipon Sankei, citat de Reuters, potrivit Agerpres.

Exerciţiile, prevăzute pe una din insulele nelocuite ale Japoniei, vor consta în antrenamente ale procedurilor de intervenţie în caz de catastrofă naturală, dar ar putea include şi manevre de apărare împotriva unui atac, a indicat ziarul, fără a cita surse.

Un bucureştean a fost amendat pentru 'propagandă electorală' pe Facebook după încheierea campaniei/ DOCUMENT

Potrivit Sankei, exerciţiile comune vizează contracararea acţiunilor Chinei, care revendică insule controlate de Japonia în Marea Chinei orientale.

"Vrem să ne arătăm prezenţa în regiune şi să trimitem un mesaj de cooperare franco-niponă" a declarat ziarului amiralul Pierre Vandier, şeful al statului major al marinei franceze, adăugând că acesta este "un mesaj despre parteneriate multilaterale şi libertatea de a naviga în zonă".

China a declarat că intenţiile sale în regiune sunt paşnice, dar Japonia s-ar arătat preocupată faţă de o creştere a activităţii navale chineze în jurul insulelelor disputate pe care Tokyo le numeşte Senkaku, iar Beijingul Diaoyu, notează Reuters.