Constantin Rădulescu, preşedintele PSD Vâlcea: 'Trebuie un guvern care să ştie să administreze ţara, iar PSD are specialişti'

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 08-12-2020 21:22

Preşedintele PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu, a declarat, marţi, că social-democraţii au câştigat alegerile şi au specialiştii pentru a forma un guvern pregătit să administreze ţara, în timp ce PNL a fost sancţionat de alegători.

"Mi-aş dori ca PSD să formeze guvernul, pentru că a câştigat alegerile, mă interesează cine va fi în noua guvernare şi ce profesionişti vor fi în noua guvernare, pentru că ţara este într-o situaţie foarte grea, noi, administraţiile publice, suntem într-o situaţie foarte grea. Trebuie să vină un guvern care să ştie să administreze ţara şi eu cred că PSD are specialiştii pentru a face acest lucru", a spus Constantin Rădulescu, într-o declaraţie de presă, scrie agerpres.ro.

Citește și: Rareș Bogdan: ‘Premierul îl va alege președintele României din propunerile făcute de PNL. Am o poziție extrem de importantă în PNL’

Preşedintele PSD Vâlcea a punctat că problema cea mai mare la alegerile parlamentare de duminică a fost absenteismul, iar partidele ar trebui să-şi îndrepte atenţia spre aşteptările celor care nu s-au prezentat la vot.

"Cea mai mare problemă a acestor alegeri a fost absenteismul şi gestionarea foarte proastă a procesului electoral. Am văzut un electorat care nu a venit la vot. Electoratul care a venit la vot şi-a exprimat opţiunile şi iată că PNL-ul a fost sancţionat. Acum trebuie să fim foarte atenţi la ce vor şi ce aşteaptă cei rămaşi acasă", a mai adăugat Rădulescu, care este şi preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea.

În judeţul Vâlcea, PSD s-a clasat pe primul loc cu 39,01% din voturi la alegerile pentru Camera Deputaţilor şi cu 39,56% la cele pentru Senat.

Pe locul secund în judeţul Vâlcea s-a clasat PNL, cu 27,23% din voturi pentru Camera Deputaţilor şi cu 27,73% din voturi pentru Senat. Pe locurile următoare s-au clasat USR PLUS (9,12% - Camera Deputaţilor, 9,03% - Senat) şi AUR (8,14% - Camera Deputaţilor, 8,46% - Senat).