Interlopul care l-a înjunghiat pe Bebino își ascundea telefonul în anus

Autor: Radu POP
Publicat: 09-12-2020 23:21

Interlopul care l-a măcelărit, la începutul anului, pe temutul Bebino, unul dintre liderii grupării Sportivilor, a fost surprins, în arest, într-o ipostază extrem de jenantă, de polițiștii care căutau un telefon mobil. Pentru că aparatul nu era de găsit, oamenii legii au avut o bănuială și l-au pus pe sângerosul cuțitar să se lase pe vine. Ce a urmat, a fost trecut într-un raport care a fost imediat înaintat conducerii Arestului Central al Poliției Capitalei, informează Spynews.ro.

Cezar Petcu, zis Joe, considerat unul dintre cei mai periculoși interlopi din sectorul 2, se afla, încă, în arest preventiv, după ce împreună cu oamenii săi l-a înjunghiat pe celebrul Bebino, sau King Kong din Berceni, cum mai este acesta supranumit în mediile infracționale din București. Petcu ar fi acționat la ordinul unui traficant de droguri, care dorea să-i dea o lecție lui Bebino, după ce acesta din urmă ar fi formulat un denunț.

Ca urmare, Petcu l-ar fi chemat pe liderul din Berceni la un grătar, însă, atunci când a ajuns în zona Petricani, a fost atăcat cu săbii, bâte și cuțite. În urma atacului, acesta a fost la un pas să-și piardă viața și a rămas fără două degete. Arestat preventiv pentru tentativă de omor, bărbatul a ajuns într-un arest al unei secții de poliție.

Citește și: Nicolae Ciucă și Nelu Tătaru, chemați de urgență la Palatul Cotroceni: Klaus Iohannis a convocat o ședință

Conform unor surse din rândul anchetatorilor consultate de Spy News, la un moment dat, polițiștii au detectat, cu un aparat special, semnal din celula în care se afla Petcu. Așa cum era firesc, a fost organizat un control, însă, în urma percheziției, nu s-a găsit nimic. Nici în saltea, nici sub saltea, nici în lucrurile arestatului, nimic. S-a trecut la percheziția corporală, însă telefonul nu a apărut nici după ce deținutul a fost dezbrăcat la piele. Atunci, unul dintre polițiști i-ar fi cerut lui Petcu să se lase pe vine, iar misterul a fost elucidat. Disperat că aparatul ar putea să fie găsit, bărbatul l-ar fi ascuns în corp, prin orificiul anal. Ca urmare, pe numele lui Petcu a fost întocmit un raport de incident care va cântări greu atunci când acesta va solicita eliberarea condiționată sau alte beneficii acordate deținuților.