'DULCEGĂRIILE' antrenorului OGC Nice la adresa lui Colțescu - 'Nu contează originea, există idioţi peste tot'

Autor: Cătălin Lupășteanu, reporter
Publicat: 09-12-2020 16:31

Tehnicianul echipei OGC Nice, Adrian Ursea, a declarat, miercuri, că este dezolat de ce s-a întâmplat la meciul PSG – Istanbul BB, din Liga Campionilor, el menţionând că originea omului nu are nicio legătură cu comportamentul său şi că România este “o ţară frumoasă, cu multe valori”, informează Le Figaro, potrivit news.ro.

“Sunt dezolat când văd astfel de lucruri. Este teribil, nu mai încetează. Suntem deja într-o poziţie delicată. Poziţia mea este foarte clară, nu pot să accept astfel de lucruri. Jucătorii au avut curaj, mi se pare că în trecut au mai fost cazuri în care uneori jucătorii, chiar şi individual, au părăsit terenul.

Aici, a fost o acţiune colectivă a celor două echipe, a fost un mesaj foarte puternic. Ar trebui o dată pentru totdeauna să luăm în serios acest mesaj şi să încetăm cu prostiile, ca să mergem înainte şi să ne ocupăm de fotbal. În ceea ce priveşte originile mele, eu locuiesc de peste 30 de ani în Elveţia, iar în ultimii ani aici, în Franţa.

Indiferent de de origine sunt, română sau alta, există idioţi peste tot. Originea nu are nicio legătură. România este o ţară frumoasă, cu multe valori”, a afirmat Ursea,

Citește și: SURSE BREAKING Unul dintre arestații preventiv pentru corupția din spitalele Covid, ARE COVID - Este internat sub pază DNA și se cere ACASĂ pentru tratament

Meciul PSG-Istanbul BB, din etapa a VI-a, ultima, a Grupei H a Ligii Campionilor, arbitrat de români, a fost întrerupt, marţi, în minutul 16, la scorul de 0-0. Turcii au părăsit terenul după ce arbitrul de rezervă Sebastian Colţescu a folosit cuvântul "negru" la adresa unei persoane din staff-ul echipei din Istanbul.

Oaspeţii au protestat deseori la deciziile arbitrului de centru Ovidiu Haţegan, iar Sebastian Colţescu l-a atenţionat pe central că o persoană din staff-ul echipei turce trebuie sancţionată. Colţescu a folosit cuvântul "negru" indicându-i centralului Haţegan acea persoană.

Haţegan l-a eliminat pe antrenorul secund Pierre Webo, fost internaţional camerunez, iar turcii au decis să iasă de pe teren după mai multe discuţii cu brigada şi cu alţi oficiali ai meciului.

Jucătorii echipei Istanbul Başakşehir au părăsit după aproape două ore Stadionul Parc des Princes, refuzând să mai dispute meciul cu PSG din Liga Campionilor, în urma scandalului de rasism în care este implicat Sebastian Colţescu. UEFA a stabilit că partida se va relua astăzi, de la ora 19.55.