Marcel Vela: '44 de percheziţii în cadrul acţiunilor MAI împotriva infracţionalităţii; vizate - 41 de persoane'

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 09-12-2020 21:34

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat că poliţiştii şi procurorii efectuează, miercuri, 44 de percheziţii domiciliare, fiind vizate 41 de persoane, în cadrul "ofensivei MAI" împotriva infracţionalităţii, potrivit Agerpres.

Citește și: Rareș Bogdan: PNL ar urma să aibă undeva la 10-11 miniştri

"Astăzi, structurile operative ale Poliţiei Române efectuează 44 de percheziţii domiciliare, fiind vizate 41 de persoane cercetate pentru infracţiuni de trafic de droguri, trafic de minori, pornografie infantilă, înşelăciune, furt calificat, contrabandă şi nerespectarea regimului materiilor explozive", a spus Vela, într-o declaraţie de presă la sediul MAI.

El a precizat că acţiunile se desfăşoară sub supravegherea procurorilor din cadrul parchetelor care gestionează dosarele penale, urmând să se ia măsuri faţă de persoanele vizate.

"Ieri la nivel naţional au fost desfăşurate mai multe misiuni operative, cu 23 de percheziţii domiciliare", a arătat Vela.