Bătălia pe funcţii în PNL: Orban, suspectat că vrea să-şi instaleze camarila în Cabinetul Cîţu (surse)

Autor: Florin Pușcaș, Redactor
Publicat: 10-12-2020 21:25
Actualizat: 11-12-2020 14:00

De unde se părea că Ludovic Orban pierde încet şi sigur controlul asupra partidului, după demisia din funcţia de prim-ministru, evenimentele de miercuri par să îl fi readus pe liderul PNL pe cai mari. După ce a reuşit să-l împingă pe Florin Cîţu în faţa lui Nicolae Ciucă la Cotroceni, Orban s-ar putea alege cu funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Mai mult, Guvernul ar putea fi "blindat" cu oamenii fostului premier.

Potrivit unor surse din PNL, partidul începe să vuiască la vestea că Ludovic Orban ar vrea să-şi impună oamenii în câteva ministere-cheie. Primul ar fi Ministerul Finanţelor Publice, unde Orban l-ar vrea pe Ionel Dancă, şeful Cancelariei prim-ministrului. Ionel Dancă a fost pus coordonator al programului de guvernare, ceea ce întăreşte temerile în partid că acesta ar putea fi propulsat la Finanţe.

Alţi apropiaţi ai lui Orban "pândesc" funcţii în Guvern, potrivit surselor din PNL. Ion Ştefan, ministrul "Grindă",  ar dori să continue la Dezvoltare. Portofolii în Guvern vizează şi Virgil Guran, fostul consilier al lui Orban, şi deputatul Dan Vîlceanu, care îşi fac deja campanie în interiorul partidului. Organizaţia condusă de Vîlceanu, PNL Golj, a fost penultima pe ţară la alegerile parlamentare, ceea ce, teoretic, i-ar reduce acestuia şansele să prindă un loc în Guvern.

Un loc în Guvern ar viza şi deputatul Laurenţiu Leoreanu, fost primar al municipiului Roman, fost susţinător al Elenei Udrea în 2014. La alegerile locale a fost la un pas să candideze din nou la Primăria Roman.