Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de vineri: Valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 24,38 milioane de lei

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 11-12-2020 20:30

Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de vineri iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 24,38 milioane de lei (5 milioane de euro), potrivit Agerpres.

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,34% şi a ajuns la 9.521,16 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un declin de 0,27%, iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a "pierdut" 0,22% din valoare.

În acelaşi timp, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a depreciat cu 0,02%.

Citește și: Noi vești importante! Cu cât ar trebui să crească, până la urmă, alocațiile începând cu noul an

De asemenea, indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a înregistrat o scădere de 0,20%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în creştere cu 0,27%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Băncii Transilvania, care au generat schimburi în valoare de 4,62 milioane de lei, urmate de titlurile Romgaz, cu 1,64 milioane de lei, şi de cele ale Impact Developer & Contractor, cu 1,61 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Impact Developer & Contractor, în creştere cu 14,63%, COS Târgovişte (+14,29%) şi Şantierul Naval Orşova (+10,49%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de titlurile Turism Felix (-4,85%), Promateris (-4,26%) şi Dafora (-3,03%).