Negocieri post-Brexit - Franța este dispusă să mai acorde câteva zile britanicilor

Autor: George Traicu
Publicat: 13-12-2020 11:33

Dacă Londra şi Bruxelles vor decide duminică o nouă prelungire a negocierilor, acest lucru va fi posibil "doar cu câteva zile cel mult", pentru "că suntem deja în prelungiri", a avertizat secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, Clement Beaune, în Journal du dimanche, preluat de AFP.

Negociatorul din partea Regatului Unit, David Frost, a sosit la Comisia Europeană de la Bruxelles duminică, în jurul orelor 08:00 GMT pentru a relua negocierile.

Potrivit unei surse europene, acestea s-au încheiat târziu în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Continuarea sau nu a discuţiilor ar urma să fie luată de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi de premierul britanic Boris Johnson, după o discuţie telefonică, duminică.

Niciun scenariu nu poate fi respins, inclusiv anunţarea neaşteptată a unui compromis, în aşa măsură aceste negocieri tensionate, presărate cu date-limită nerespectate, au abundat în răsturnări de situaţie după lansarea lor, în martie.

Regatul Unit, care a părăsit oficial Uniunea Europeană în 31 ianuarie 2020, va abandona definitiv piaţa unică şi Uniunea Vamală ale UE la 31 decembrie. În cazul absenţei unui acord pentru a proteja circa 1 miliard de euro anual proveniţi din tarife şi cote, viitoarea relaţie comercială UE-Londra va trebui să fie guvernată doar de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.