Sărbătorile zilei de 15 decembrie

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 15-12-2020 06:21

Sărbătorile zilei de 15 decembrie

Ortodoxe
Sf. Sfinţit Mucenic Elefterie, episcopul Iliriei, şi mama sa, Sf. Mc. Antia şi Suzana

Greco-catolice
Sf. ep. m. Elefterie (sec. II)

Romano-catolice
Sf. Virginia, văduvă


Sfântul Sfinţit Mucenic Elefterie este pomenit în calendarul creştin ortodox la 15 decembrie.

Sfântul Elefterie s-a născut la Roma, în vremea împăratului roman Hadrian (117-138), părinţii săi făceau parte din marea aristocraţie. Mama sa, Antia, care a fost botezată de Sfântul Apostol Pavel, i-a asigurat o educaţie creştină desăvârşită.

La 15 ani, Sfântul Elefterie a urcat prima treaptă clericală, fiind hirotonit diacon, iar la 18 ani a fost hirotonit preot. La 20 de ani, Sfântul a fost ales episcop al cetăţii Iliric.

Era cumva o vârstă nepotrivită cu marea responsabilitate pe care o presupunea aşezarea sa în scaunul episcopal. Dar Sfântul Elefterie era atât de înţelept şi de bine cuvântător, încât atrăgea către dreapta-credinţă pe cei care întâmplător vorbeau cu tânărul ierarh.

Datorită vieţii şi a cuvântului său, Sfântul Elefterie a adus mulţime de popor la credinţa în Hristos, acest fapt îi va aduce însă prigoniri din partea autorităţilor romane. A fost dus la Roma din ordinul împăratului Hadrian.

Era atât de blând şi de frumos chipul Sfântului Elefterie, iar cuvintele sale atât de calde şi de convingătoare încât numai câteva clipe au fost suficiente pentru a-l îmblânzi pe fiorosul comandant al gărzilor trimise să-l aresteze şi să îl ducă la Roma, atunci când acesta a intrat în biserica în care cuvânta.

Până la urmă, la Roma, Sfântul Elefterie a ajuns de bună voie, urmat de cel care ar fi trebuit să îl ducă cu forţa.

Ajuns în faţa împăratului, i s-a propus să apostazieze de la credinţa creştină, altfel va fi supus la chinuri nesuferite.

Răspunsul Sfântului Elefterie a fost clar şi hotărât: "Eu mă lipesc de Domnul meu şi sunt unit pururea cu El şi Stăpânului meu Hristos îi slujesc. Iar cinstirile şi darurile tale pe care mi le făgăduieşti, cum şi muncile şi caznele cele înfricoşate şi cumplite cu care ne îngrozeşti, le socotesc ca pe nişte jucării şi săgeţi de copii; căci eu m-am lepădat de lume şi m-am răstignit, ca învăţătorul meu Pavel şi moartea pentru Hristos o socotesc desfătare, slavă şi veselie" ("Vieţile Sfinţilor").

Suferind cu bărbăţie torturile la care a fost supus, l-a adus la credinţa creştină pe guvernatorul oraşului, Coremon. Acestuia, după ce l-a mărturisit pe Hristos, i-a fost tăiat capul.

Sfântul Elefterie scăpând din temniţă a mers la un loc mai înalt aproape de cetate şi, prin faptele sale minunate, a convertit la creştinism cinci sute de persoane. A fost din nou prins şi pentru că prin minune dumnezeiască, nici un chin la care a fost supus nu l-a vătămat, i-a fost tăiat capul. Aceiaşi moarte a primit şi mama sa, Antia, căreia, pe când se apleca să-i îmbrăţişeze trupul însângerat, i s-a tăiat capul. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor").