Un sud-coreean care a stat 20 de ani la închisoare după ce a fost condamnat pe nedrept pentru violul şi uciderea unei fete de 13 ani a fost achitat în cele din urmă joi, la rejudecarea procesului, relatează Yonhap, potrivit AGERPRES.
Tribunalul districtual din Suwon l-a declarat pe Yoon Seong-yeo, acum în vârstă de 53 de ani, nevinovat de crima din 1988 şi i-a prezentat acestuia scuze din partea justiţiei, explicând că sentinţa iniţială greşită a fost dată ca urmare a unor concluzii pripite ale agenţiilor de anchetă.
În 1989, Yoon, care atunci avea 22 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, fiind considerat autorul celei de-a opta dintr-o serie de zece crime petrecute în Hwaseong, la circa 60 km sud de Sud, între 1986 şi 1991.
Citește și: ULTIMĂ ORĂ Klaus Iohannis a CONVOCAT ședință la Cotroceni: Arafat, Tătaru și Gheorghiță, CHEMAȚI la discuții
Yoon şi-a susţinut nevinovăţia şi a afirmat că poliţia l-a obligat să mărturisească o crimă pe care nu a comis-o. Şi Curtea supremă sud-coreeană a menţinut însă verdictul din 1989 şi bărbatul a stat 20 de ani după gratii, fiind eliberat condiţionat în 2009.
El a cerut rejudecarea cazului în noiembrie anul trecut, după ce poliţia a dezvăluit că un alt bărbat, Lee Chun-jae, în vârstă de 57 de ani şi arestat pentru alte fapte, a mărturisit toate cele zece crime în serie de Hwaseong, inclusiv pe cea de-a opta.
Achitarea lui Yoon a venit după 31 de ani de la arestarea sa.
"Yoon a primit o sentinţă greşită din cauza investigaţiilor superficiale ale autorităţilor. Tribunalul, ca parte a autorităţii judiciare, prezintă scuze acuzatului, care a suferit daune metale şi fizice severe ca urmare a anilor petrecuţi în închisoare", a comunicat curtea.