Covid-19 - Două săptămâni de izolare în Cisiordania

Autor: George Traicu
Publicat: 17-12-2020 22:31

Premierul palestinian Mohammed Shtayyeh a anunţat joi măsuri de izolare totală timp de două săptămâni în Cisiordania, în timp ce cazurile de contaminare cu noul coronavirus au crescut semnificativ în teritoriul palestinian, relatează AFP potrivit Agerpres.

Într-o declaraţie televizată, premierul Shtayyeh a precizat că toate şcolile şi universităţile se vor închide începând de duminică. Transporturile publice şi private vor fi interzise între cele 11 provincii din Cisiordania, cu excepţia personalului medical începând de joi seara.

Sălile de sport, saloanele de înfrumuseţare, restaurantele şi cafenele vor fi, de asemenea, închise.

Shtayyeh a adăugat că toate magazinele şi birourile guvernamentale care vor fi deschise vor funcţiona la o capacitate de 30%.

De asemenea, vor fi prelungite şi restricţiile de circulaţie.

Pe 7 decembrie, Autoritatea palestiniană a anunţat că va restabili măsuri de izolare totală timp de o săptămână în patru dintre cele 11 provincii din Cisiordania, dar acestea nu au fost suficiente pentru reduce numărul de contaminări.

Din cauza situaţiei sanitare, slujba de Crăciun de la Betleem, la care participă de obicei numeroşi credincioşi în acest oraş din Cisiordania, va fi ţinută anul acesta fără public.