Un tânăr a decedat, iar altul a fost grav rănit în urma unui accident rutier produs în botoșani

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 18-12-2020 09:53

Un tânăr a decedat, iar altul a fost grav rănit în urma unui accident rutier produs, vineri dimineaţă, pe raza localităţii Aurel Vlaicu - comuna Avrămeni din judeţul Botoşani, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Dorina Lupu, a precizat că cei doi se aflau într-un autoturism care a lovit un stâlp şi apoi s-a răsturnat într-o curte.

Mesajul misterios al lui Remus Truică, după condamnare: 'Acesta este prețul când nu te îndoi la ce ți se cere'

Şoferul, în vârstă de 21 de ani, a rămas încarcerat, el fiind scos din maşină de echipajul de pompieri sosit la faţa locului.

Tânărul a fost supus manevrelor de resuscitare, însă nu a răspuns acestora, fiind declarat decedat.

"La faţa locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenţie Săveni, cu o autospecială cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, dar şi un echipaj SAJ. La sosirea forţelor de intervenţie, una dintre victime era scoasă din autoturism, fiind preluată de echipajul SAJ. A doua victimă a fost descarcerată de către pompieri", a afirmat Lupu.