Municipiul Slobozia iese din starea de carantină!

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 18-12-2020 10:25

Municipiul Slobozia iese începând de vineri din starea de carantină, după ce Direcţia de Sănătate Publică Ialomiţa a constatat scăderea incidenţei cazurilor de COVID-19, potrivit news.ro.

Municipalitatea din Slobozia a anunţat că, începând de vineri, oraşul nu mai este sub carantină. Rata incidenţei cazurilor înregistrate în ultimele 14 zile a scăzut, ceea ce poate duce la ridicarea măsurilor impuse de pandemia de coronavirus, sunt de părere specialiştii.

Mesajul misterios al lui Remus Truică, după condamnare: 'Acesta este prețul când nu te îndoi la ce ți se cere'

”În conformitate cu Evaluarea riscului epidemiologic în vederea instituirii carantinei zonale pentru Mun. Slobozia - jud. Ialomiţa (reevaluarea din 16.12.2020) cu nr. IL-16440 din 16.12.2020 coroborată cu Avizul de ridicare carantină zonală cu nr. înregistrare CNSCBT 351/16.12.2020, vă aducem la cunoştinţă faptul că, începând cu data de 18.12.2020, ora 00:00, măsura carantinei zonale pentru municipiul Slobozia încetează.”, a anunţat Primăria.

Cu toate acestea, barurile şi restaurantele vor rămâne închise, în timp ce masca va fi în continuare obligatorie în toate spaţiile publice.

Slobozia s-a aflat în carantină zonală timp de 5 săptămâni, după ce rata incidenţei cazurilor la nivelul oraşului ajunsese să depăşească 7 cazuri la mia de locuitori.

În judeţul Ialomiţa, de la debutul pandemiei s-au înregistrat 5997 de cazuri de coronavirus, joi fiind raportate 77 de noi îmbolnăviri.