Remiză albă în derbyul francez dintre Lille și PSG

Autor: George Traicu
Publicat: 21-12-2020 07:38

După victoria lui Lyon de sâmbătă, în deplasare la Nice, Lille avea duminică nevoie de cel puțin un punct pentru a ocupa prima poziție în campionatul francez, informează mediafax.

Adversari îi erau însă „miliardarii” de la PSG, care nu erau în cea mai bună formă. Parisienii au obținut doar 8 puncte din 15 posibile, în ultimele 5 etape, cu un egal și o înfrângere chiar pe teren propriu.

Lille - PSG s-a încheiat 0-0, însă nu au lipsit fazele spectacol și paradele de excepție. PSG a dominat din toate punctele de vedere, având o posesie de aproape 70% și 57 de acțiuni de atac la poarta lui Lille.

Rând pe rând Rafinha, Di Maria, Moise Kean și Kimpembe irosesc ocazii importante de a marca, o parte din ele fiind blocate prin parade spectaculoase de portarul Mike Maignan.

Singurul gol al meciului a fost marcat de Lille în minutul 53, însă a fost anulat pe motiv de offside. Repriza secundă a fost în rest una de uzură, fără faze notabile.

Lille și PSG rămân în top 3 după această remiză, cu Lille pe prima poziție, la egalitate cu Lyon, și cu PSG pe 3, la diferență de un singur punct de primele două.

Urmează ultima etapă a anului, în care PSG întâlnește pe teren propriu un adeversar teoretic facil, Strasbourg. În schimb Lille are o deplasare grea la Montpellier.