O carieră distrusă de oamenii lui Kovesi - Fostul procuror general Tiberiu Niţu iese la pensie

Autor: Florin Pușcaș, Redactor
Publicat: 22-12-2020 20:44

Secţia pentru procurori a CSM a hotărât înaintarea către preşedintele României a propunerii privind eliberarea din funcţie, prin pensionare, a lui Tiberiu Niţu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, începând cu data de 1 ianuarie 2021.

Tiberiu Niţu a fost procuror general al României din 16 mai 2013 până pe 2 februarie 2016. Acesta şi-a dat demisia ca urmare a faptului că a devenit suspect într-un dosar de abuz în serviciu. Procurorii conduşi la acea vreme de Laura Codruţa Kovesi l-au acuzat pe Niţu că a beneficiat ilegal de antemergător în trafic, acesta locuind în Prahova şi fiind ajutat de poliţie să ajungă dimineaţa mai repede la serviciu.

După doi ani în care dosarul a fost ţinut în nelucrare, acesta a fost clasat, pe motiv că fapta nu ar fi prevăzută de legea penală. Tiberiu Niţu a contestat temeiul clasării la ÎCCJ şi a obţinut schimbarea acestuia în "fapta nu există".

Pentru Tiberiu Niţu era însă deja prea târziu, cariera acestuia fiind grav afectată de conduita abuzivă a procurorilor DNA. Nimeni nu şi-a cerut scuze faţă de fostul procuror general după clasarea dosarului.

Lunile trecute, Tiberiu Niţu s-a înscris la concursul pentru o funcţie de inspector la Inspecţia Judiciară, însă ulterior s-a retras. În luna noiembrie a împlinit 25 de ani de carieră, obţinând dreptul de a se pensiona.