Italia: Badanta moldoveancă acuzată de moartea unei bătrâne

Autor: Corespondent Diaspora
Publicat: 28-12-2020 14:24

Parchetul din Vallo della Lucania, provincia Salerno, a deschis o anchetă în care principalul suspect este o badantă originară din Republica Moldova care este acuzată de moartea bătrânei pe care o asista. Conform celor relatate de ziarul local La Città di Salerno, îngrijitoarea este de negăsit în prezent, iar carabinierii o caută pentru interogatoriu. Maria Cristina Speranza, în vârstă de 88 de ani și rezidentă în localitatea Rofrano, a ajuns la spitalul „San Luca” din Vallo della Lucania în data de 13 decembrie 2020, suspectată că ar fi suferit un ictus. Investigațiile medicale efectuate asupra pensionarei, însă, au scos la iveală faptul că aceasta nu a suferit un ictus, ci avea un cheag mare de sânge pe creier ca urmare a unei hemoragii, provocată de o lovitură violentă.

Din primele investigații efectuate de carabinieri reiese că responsabilă pentru moartea bătrânei ar fi chiar îngrijitoarea ei, care se pare că o lovea fără milă când îi cerea ajutorul, iar una dintre aceste lovituri i-ar fi provocat hemoragia. Badanta moldoveancă este de negăsit, însă, și anchetatorii suspectează că ar fi plecat din Italia. Familia victimei spune că la început badanta, care lucra la fix, era atentă și își făcea bine treaba, dar după un timp a început să se comporte în mod cinic și autoritar cu bătrâna.