Marea Britanie, în alertă după ce a înregistrat un nou record de contaminări: ce este necesar să facă pentru a evita un al treilea val covid-19 / STUDIU

Autor: Alexandra Cruceru
Publicat: 29-12-2020 20:11
Actualizat: 29-12-2020 23:58

Marea Britanie este necesar să vaccineze două milioane de persoane săptămânal, cu scopul de a evita un al treilea val al epidemiei covid-19, conchide London School of Hygiene and Tropical Medicine (LSHTM), o universitate londoneză, într-un studiu, relatează Reuters.

Peste 71.000 de morţi din cauza covid-19 au fost înregistrate în Marea Britanie, unde peste 2,3 milioane de persoane au fost contaminate cu noul coronavirus, potrivit unui ultim bilanţ întocmit de Reuters pe baza datelor oficiale.

”Scenariul intervenţiei celei mai stricte, prin măsuri de izolare în întreaga Anglie, închiderea şcolilor în ianuarie şi vaccinarea a două milioane de persoane pe săptămână este singurul scenariu care estimăm că poate scădea vârful de sarcină la unităţile de terapie intensivă sub nivelul din primul val”, conchide LSHTM.

Spirite încinse - Emil Boc (PNL) tună și fulgeră: ''Practicile nesănătoase' ale guvernelor anterioare au fost însușite rapid de Guvernul Cîțu'

”În lipsa unei desfăşurări importante a vaccinului, cazurile (de contaminare), spitalizările şi internările la terapie intensivă le-ar putea depăşi, în 2021, pe cele din 2020”, conchide universitatea, care nu au fost încă revizuite de colegi.

Marea Britanie şi-a lansat prima în Occident campania de vaccinare împotriva covid-19 cu vaccinul alianţeiamericano-germane Pfizer/BioNTech.

”RECORD”

Regatul Unit a înregistrat luni un nou ”record” de contaminări cu noul coronavirus - 41.385 de cazuri - şi citează rapiditatea răspândirii unei noi variante a SARS-CoV-2 şi sărbătorile din weekend drept cauze ale acestei creşteri.

Autorităţile sanitare britanice au anunţat luni 357 de morţi din cauza covid-19.