Bucăți de acoperiş smulse şi copaci prăbuşiţi din cauza vântului puternic, în Caraş-Severin

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 29-12-2020 11:34

Mai mulţi copaci şi bucăţi de acoperişuri s-au prăbuşit din cauza vântului puternic care a bătut cu putere, luni, în mai multe zone ale judeţului Caraş-Severin, pompierii militari intervenind pentru înlăturarea acestora, a informat, marţi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Potrivit sursei citate, pompierii militari din cadrul Detaşamentului Caransebeş au intervenit pentru degajarea unui copac căzut pe carosabil în zona localităţii Paltiniş-DN 58, iar colegii lor din Reşiţa au acţionat pentru înlăturarea de pe partea carosabilă a unui copac căzut în zona localităţii Brebu-DN 58, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Opt germani au supraviețuit după ce au primit din greșeală supradoză de vaccin anti-Covid: Serul se pare că le-a declanșat gripa

De asemenea, pompierii militari au intervenit pentru degajarea unor elemente de acoperiş smulse sau căzute care prezentau un pericol pentru trecători în municipiul Reşiţa, pe Bulevardul Republicii şi pe străzile Progresului, Laminoarelor şi Căminelor.

Un autoturism care era staţionat în zona Bulevardului Republicii, din Reşiţa, a fost avariat după ce o bucată de acoperiş de la un bloc de locuinţe a căzut peste el.

Nu au fost semnalate victime omeneşti.

Zona de munte a judeţului Caraş-Severin se află marţi, între orele 10,00-16,00, sub cod galben de intensificări ale vântului, cu viteze ce vor depăşi temporar 70-80 km/h, spulberând zăpada.