Antonescu crede că Ponta a fost un actor bun

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 25-02-2014 19:40

Sper să nu fie o sedință foarte lungă, dar sunt sigur că voi ne veți aștepta.” și-a început Crin Antonescu declarația înainte de intrarea în sala în care se desfășoară ședința delegației Permanente a PNL. Președintele PNL, Crin Antonescu, a explicat că, după declarațiile premierului de la Palatul Victoria, l-a sunat pe Victor Ponta , explicând că intervenția acestuia a fost "una de efect teatral" și că nu s-a ajuns la niciun acord privind formula de guvernare. ”Am apreciat foarte mult prestația mediatică... (a lui Victor Ponta - n.red.). E poate un pas înainte din lunga colecție a oamenilor politici care sunt gata să plângă. Nu am înțeles foarte bine care a fost mesajul. L-am sunat pe dl prim-ministru, mi-a răspuns, l-am întrebat dacă, până a intra în ședință, avem niște date noi, daca domnia sa si partidul sunt dispusi sa convocam sedinta camerelor reunite si sa mergem pe formula pe care am convenit-o de la inceput. Din pacate, mi-a spus ca nu, interventia a fost una de efect teatral. O sa luam decizii, vi le vom comunica", a declarat Crin Antonescu, la intrarea in sedinta Delegatiei Permanente a PNL. "Ceea ce va asigur este ca aceasta situatie nu mai poate fi prelungita si, intr-un fel sau altul, ii vom pune punct in seara aceasta. De doua saptamani, tara asta sta si se uita la televizor in legatura cu o opinie foarte simpla", a încheiat presedintele PNL.