Cinci spitale suport COVID din Cluj au fost dotate cu nebulizatoare

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 30-12-2020 13:41

Cinci spitale din Cluj, aflate în prima linie a luptei cu Covid, au fost dotate miercuri cu nebulizatoare, în valoare de 15.000 de euro, oferite de o companie românească.

Cele cinci unități sanitare care vor beneficia de noile echipamente de dezinfecție sunt Spitalul de Boli Infecțioase, Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, Spitalul de Recuperare, Spitalul de Urgență pentru Copii, aflate sub autoritatea Consiliului Județean Cluj precum și Spitalul Municipal, subordonat Consiliului Local, potrivit mediafax.ro.

Citește și: Guvernul Cîțu vrea să îngheţe venituri în 2021: indemnizația de hrană, sporuri, prime, salariile profesorilor, pensii de serviciu / LISTA COMPLETĂ

„Este extrem de îmbucurătoare această donație de nebulizatoare, create special pentru a ajuta unitățile medicale Covid în tratarea și protejarea pacienților. La fel de îmbucurător e și faptul că este un produs 100% românesc, iar o mare parte din componentele acestor aparaturi de ultimă generație sunt produse chiar aici, la Cluj”, a declarat Vakar Istvan, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj.

În valoare totală de 15.000 de euro, echipamentele au fost oferite spitalelor de către compania românească BND Cons.

Potrivit unui comunicat al CJ Cluj, nebulizatoarele înglobează tehnologie de top și pot dezinfecta spații de până la 100.000 mc la o singură dispersie.