Statistică a UE - Cheltuielile pentru alcool ale românilor au înregistrat cea mai mare creştere în ultimul deceniu

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 31-12-2020 15:49
Actualizat: 31-12-2020 17:24

Gospodăriile din Uniunea Europeană alocă, în medie, 1,6% din cheltuielile totale de consum pentru băuturi alcoolice, statele membre unde această pondere este peste medie fiind Letonia (4,8%), Estonia (4,7%), Lituania (3,7%), Cehia şi Polonia (3,4%), Croaţia, Ungaria şi Finlanda (2,9%) precum şi România (2,6%), arată datele publicate joi de Eurostat, potrivit AGERPRES.

În schimb, gospodăriile din Grecia şi Italia alocă mai puţin de 1% din cheltuielile totale de consum pentru băuturi alcoolice.

În total, în 2019 gospodăriile din UE au cheltuit 117 miliarde de euro (echivalentul a 0,8% din Produsul Intern Brut al UE) pentru băuturi alcoolice. Eurostat subliniază că această cifră nu include băuturile alcoolice plătite în restaurante şi hoteluri.

Citește și: Inedit - Alina Gorghiu îi cere explicații OFICIAL Ralucăi Turcan/ DOCUMENT

În ultimul deceniu, 2019 comparativ cu 2009, ponderea ocupată de cheltuielile pentru băuturi alcoolice în cheltuielile totale ale gospodăriilor a scăzut în 13 state membre. Cele mai importante scăderi au fost înregistrate în Lituania (de la 5,5% din cheltuielile totale ale gospodăriilor în 2009 până la 3,7% în 2009, adică o scădere de 1,8 puncte procentuale, urmată de Letonia (scădere de 1,5 puncte procentuale), Bulgaria (scădere de 1,3 puncte procentuale) şi Estonia (scădere de 1,1 puncte procentuale).

În contrast, cheltuielile pentru băuturi alcoolice ale gospodăriilor au crescut în şapte state membre, cel mai mare avans fiind înregistrat în România, de la 2,1% din cheltuielile totale ale gospodăriilor în 2009 până la 2,6% în 2019, adică o creştere de 0,5 puncte procentuale.

În alte şase state membre, Danemarca, Germania, Franţa, Italia, Olanda şi Slovenia, ponderea cheltuielilor pentru băuturi alcoolice în cheltuielile totale ale gospodăriilor a rămas stabilă.