Patru copii au fost născuți în noaptea de Revelion în spitalele din Cluj-Napoca

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 01-01-2021 22:43

Patru copii au venit pe lume în noaptea de Revelion în spitalele din Cluj-Napoca. Toţi au primit nota 10 din partea medicilor şi au fost aşteptaţi cu nerăbdare de părinţii lor.

Startul a fost dat cu puțin după miezul nopții, când a venit pe lume Ştefan, un băieţel care cântăreşte 3,2 kilograme, potrivit mediafax.ro.

Citește și: FOTO Europenii au stat închiși în case de Revelion, pe când chinezii din Wuhan s-au înghesuit pe străzi și au eliberat baloane

„Prima naştere a avut loc la 12.11. S-a născut un băieţel sănătos, de 3,2 kg, nota 9/10 şi suntem foarte încântaţi pentru că, din câte am înţeles, este primul bebeluş născut din Cluj în 2020”, a declarat Carmen Bucuri, medic ginecolog.

„Nu mă aşteptam. Speram să nu se nască chiar de Revelion, ca să stau şi eu cu familia, dar aşa a fost să fie. A fost super, un băieţel sănătos. Numele lui e Ştefan. Mă bucur de el acum”, a spus Tabita, mama băiatului.

„E un sentiment grozav. Mai ales că l-am aşteptat, pentru că au fost câteva probleme în timpul sarcinii. Până la urmă a evoluat în regulă şi cu atât e mai mare satisfacţia”, susține Paul, tatăl lui Ștefan.

În total, în noaptea de Revelion, în spitalele clujene s-au născut patru copii, toți cu nota 10.