Intensificarea activităților militare ale Iranului îngrijorează o lume întreagă: Teheranul a lansat exerciții cu drone de o amploare fără precedent

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 06-01-2021 08:29
Actualizat: 06-01-2021 09:42

Iranul a lansat marţi exerciţii militare cu o gamă largă de drone autohtone, a relatat mass-media locală, la câteva zile după comemorarea uciderii de către Statele Unite a unui general iranian de top într-o lovitură de dronă în Irak, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Iranul şi forţele regionale pe care le susţine s-au bazat din ce în ce mai mult în ultimii ani pe drone în Yemen, Siria, Irak şi Strâmtoarea Ormuz la intrarea în Golf.

Forţele armate iraniene vor testa drone de luptă folosite ca bombardiere, interceptori şi în misiuni de recunoaştere în exerciţiile de două zile în provincia centrală Semnan, a anunţat agenţia semioficială de presă Fars.

Citește și: Lista rușinii: Cine sunt primarii marilor orașe din România care fug de vaccinul anti-COVID-19

Dincolo de supraveghere, dronele iraniene pot lansa muniţii şi efectua de asemenea zboruri "kamikaze" când sunt încărcate cu explozivi şi vizează o ţintă, potrivit unui oficial american într-o discuţie cu Reuters anul trecut.

Iranul a dezvoltat o mare industrie internă de armament în faţa sancţiunilor şi embargourilor internaţionale care îl împiedică să importe multe arme.

Analişti militari occidentali afirmă că Iranul de multe ori exagerează în legătură cu capacităţile sale militare, deşi îngrijorările cu privire la programul său de rachete balistice cu rază lungă de acţiune au contribuit la ieşirea Washingtonului din pactul nuclear încheiat de Teheran în 2015 cu puterile mondiale.

Citește și: Întorsătură de situație în cazul farmacistului care a distrus dozele de vaccin anti-COVID-19. Autoritățile au declarat că este un adept al teoriilor conspirației

Exerciţiile au loc pe fondul unor tensiuni crescute între Iran şi Statele Unite, la două zile după prima comemorare a uciderii generalului iranian Qassem Soleimani într-o lovitură de dronă americană la aeroportul din Bagdad şi cu două săptămâni înainte ca preşedintele ales Joe Biden să intre în funcţie. Biden îşi propune să reînvie acordul nuclear, deşi se aşteaptă ca diplomaţia să fie dificilă.

Luni, forţele iraniene au confiscat un tanc petrolier sud-coreean în Golf şi Teheranul a anunţat de asemenea planuri de creştere a îmbogăţirii uraniului.