ULTIMA ORĂ Procurorii au început URMĂRIREA PENALĂ în cazul postărilor de pe TikTOK ale lui Alexandru Cumpănașu

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 06-01-2021 17:04

Procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 4 au anunțat, în urmă cu puțin timp, că au început urmărirea penaă in rem, adică pe fată, în cazul postărilor făcute de Alexandru Cumpănașu, pe rețeaua TikTok. Anchetatorii se referă la art. 369, care se referă la incitare la ură și discriminare.

"Comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București. - începerea urmăririi penale in rem pentru incitare la ură sau discriminare.

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București a fost înregistrat la data de 06.01.2021 un dosar penal, ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliție, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de incitarea la ură sau discriminare, faptă prevăzută de art. 369 Cod penal, urmărirea penală fiind începută in rem.

Citește și: Campania de vaccinare, începută cu stângul. O recunoaște chiar Valeriu Gheorghiță: 'A fost o situație extrem de neplăcută'

În fapt, s-a reținut că în spațiul public au apărut o serie de postări și materiale video prin care o persoană care domiciliază pe raza Secției 16 Poliție, prin mesajele transmise a incitat publicul la ură față de o anumită categorie de persoane, în speță cadre didactice.

În prezent, cercetările sunt efectuate de lucrătorii Secției 16 Poliție, din cadrul DGPMB, sub supravegherea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, cauza fiind în faza administrării probatoriului.

Precizăm că activitățile procedurale efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de Procedură Penală și au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, precum și a prezumției de nevinovăție", anunță Ministerul Public.