Incendiul de la vila din Băile Tuşnad a fost stins: Pagubele se ridică la 800.000 de lei

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 06-01-2021 21:50

Incendiul de la vila din Băile Tuşnad a fost stins, miercuri seara, în urma intervenţiei a peste 40 de pompieri militari şi civili, cauza probabilă a producerii acestuia fiind jocul copiilor cu focul, a informat Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.

"În această după-amiază, peste 40 de pompieri militari şi civili din cadrul Detaşamentului Miercurea Ciuc şi SVSU Băile Tuşnad, Sânmartin şi Sânsimion au intervenit, timp de peste 4 ore, pentru stingerea unui incendiu produs la o vilă din staţiunea Băile Tuşnad. Suprafaţa afectată este de aproximativ 500 mp. Au acţionat cinci autospeciale de stingere. Din fericire, nu s-au înregistrat victime", a precizat ISU Harghita.

Citește și: PSD face front comun cu AUR! Solicitarea lui Alexandru Rafila

La sosirea echipajelor de intervenţie, ardea generalizat acoperişul cu învelitoare din ţiglă şi mansarda din lemn, pe o suprafaţă de aproximativ 250 mp, incendiul propagându-se şi la etajul inferior, cu pericol de extindere la clădirile învecinate.

Au ars, în totalitate, acoperişul şi mansarda, etajul I fiind afectat în proporţie de 60%, iar la nivelul demisolului, construit din piatră, au ars doar elemente de construcţie prăbuşite de la nivelele superioare.

Potrivit sursei citate, cauza probabilă a incendiului ar fi jocul copiilor cu focul.

S-au salvat şi protejat, în urma intervenţiei, bunuri materiale în valoare de 800.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la circa 300.000 lei.