'Mihaela, dragostea mea' la Prefectura Buzău: Vasile Alecu și-a prezentat prioritățile la conducerea instituției, deși nu fusese desemnat la conducere

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 07-01-2021 22:51
Actualizat: 08-01-2021 00:17

Prefectura Buzău va fi condusă interimar de subprefectul Adina Moiseanu, după ce prefectul Leonard Dimian a demisionat. Împuternicirea lui Moiseanu a venit la câteva ore după de Prefectura Buzău anunţa că celălalt prefect va prelua conducerea, având mai multă experienţă, potrivit news.ro

Prefectura Buzău a trimis, joi, un comunicat de presă în care a anunţa că subprefectul Vasile Alecu va prelua interimar conducerea instituţiei, dată fiind experienţa îndelungată în administraţie, el ocupând, din anul 2005, de mai multe ori funcţia de subprefect, prefect şi chiar inspector guvernamental.

Citește și: Ciprian Ciucu sare la gâtul lui Nicușor Dan: ‘Aștept să facă odată o întâlnire cu primarii de sector, că tot întârzie’

"Am preluat cu responsabilitate sarcina de a asigura conducerea Instituţiei Prefectului – Judeţul Buzău în perioada următoare. Prioritatea zero rămâne gestionarea situaţiei sanitare, care a căpătat acum un grad mai mare de complexitate, având în vedere necesitatea derulării fără cusur a campaniei de vaccinare anti-Covid-19. Am încredere că echipa Instituţiei Prefectului va gestiona activităţile pe care le coordonează cu eficienţă şi profesionalism, bazându-se pe bunele mecanisme de comunicare inter-instituţională şi pe comportamentul responsabil al cetăţenilor judeţului nostru", declara subprefectul Vasile Alecu în comunicatul de presă.

Alecu nu a apucat să ia prea multe decizii în calitate de conducător interimar al Prefecturii Buzău pentru că după câteva ore Guvernul a transmis o împuternicire pe numele celuilalt subprefect, Adina Moiseanu.

Citește și: Lovitură pentru Realitatea PLUS, după atacul la CTP! ‘O zdreanță, o gioarsă’

Schimbarea pare să aibă la bază raţiuni politice. Ambii subprefecţi ai judeţului Buzău, Vasile Alecu şi Adina Moiseanu, sunt susţinuţi de PNL însă au fost numiţi la momente diferite.

Vasile Alecu ocupă funcţia de subprefect din decembrie 2019, fiind susţinut de PNL Buzău condus pe atunci de fostul deputat Cristinel Romanescu care a demisionat de la conducerea filialei după rezultatele obţinute la alegerile locale din 27 septembrie.

Adina Moiseanu a fost numită în funcţie pe data de 23 octombrie 2020, organizaţia PNL Buzău fiind condusă de actualul preşedinte, deputatul Gabriel Avrămescu.