ULTIMA ORĂ Românul răpit în noiembrie 2020 a fost eliberat, va reveni în țară

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 09-01-2021 12:09
Actualizat: 09-01-2021 13:46

Cetățean român, membru al echipajului navei Agisilaos, care a fost răpit la data de 29 noiembrie 2020, în largul portului Lome (Republica Togo), a fost eliberat și urmează să fie repatriat în zilele următoare, anunță MAE.

Pentru soluționarea situației cetățeanului român, Celula de criză interinstituțională a întreprins, de la convocarea acesteia și până la eliberarea cetățeanului român, demersuri specifice, în cooperare cu compania angajatoare și cu parteneri internaționali.

Citește și: Se complică situația pentru sistemul sanitar din România: Au apărut primele cazuri de gripă ‘normală’

Totodată, Ambasada României în Nigeria întreprinde toate demersurile necesare pentru efectuarea formalităților specifice în vederea revenirii cetățeanului român, în siguranță, în țară.