O femeie de afaceri a fost omorâtă şi dată la porci de mafia italiană

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 10-01-2021 12:50

O femeie de afaceri a fost răpită, omorâtă şi dată de mâncare la porci după ce a fost în prealabil mărunţită de către mafia italiană, pentru că nu voia să renunţe la pământul ei. Femeia era dispărută din 2016 şi poliţia nu mai avea nicio în anchetă, potrivit Adevărul.

Maria Chindamo, un antreprenor agricol de 44 de ani din Laureana di Borrello dispărută fără urmă pe 6 mai 2016, a fost răpită, ucisă şi dată de mâncare la porci de către mafia italiană, după ce a fost mărunţită cu o maşină de treierat, scrie Corriere della Sera. Femeia a fost astfel pedepsită pentru că nu voia să renunţe la un teren de-al său în favoarea mafiei.

Dezvăluirea a fost făcută de un mafiot colaborator al justiţiei, Antonio Cossidente, fost membru al clanului Basilischi. Potrivit acestuia, femeia a fost răpită şi ucisă de Salvatore Ascone, de 54 de ani, care locuia în vecinătatea victimei.

Femeia a fost urcată cu forţa într-o dubă şi dusă la o fermă, unde a fost ucisă şi apoi mărunţită cu o maşină de treierat înainte de a fi aruncată la porci, care au fost înfometaţi anterior timp de câteva zile.

Citește și: Lovitură sub centură în coaliție: PNL transformă în element decorativ o funcție revendicată de USR PLUS în Guvern .