Nouă persoane au fost arestate în Danemarca în cursul unor manifestaţii violente împotriva restricţiilor anti-COVID-19

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 10-01-2021 09:05

Nouă persoane au fost arestate sâmbătă în Danemarca în cursul unor manifestaţii contra restricţiilor anti-COVID-19 care au degenerat în violenţe, au anunţat poliţia şi media locale, notează AFP.

Câteva sute de persoane s-au adunat sâmbătă la Copenhaga şi între 50 şi 65 la Aalborg, în nord, potrivit presei, citând numărătoarea poliţiei, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Ieșire devastatoare a Monicăi Pop: Decidenții voiau ca pacienții Covid să moară, nu să se facă bine

Aceste manifestaţii au fost organizate de o grupare, "Oamenii în negru", pentru a protesta faţă de restricţiile impuse de guvern cu scopul de a limita răspândirea noului coronavirus.

"Libertate pentru Danemarca, ne-am săturat", au scandat manifestanţii.

Potrivit unor înregistrări video, la Copenhaga au izbucnit violenţe între manifestanţi, care au aprins artificii şi au aruncat cu sticle, şi poliţişti în ţinută specială. Patru persoane au fost arestate în capitală şi cinci la Aalborg, de asemenea pentru folosire necorespunzătoare a focurilor de artificii.

După cum a subliniat Rasmus Schultz, ofiţer de coordonare la poliţia din Copenhaga, unii manifestanţi fac parte din "constelaţia huliganilor".

Aflată în semi-carantină de la mijlocul lui decembrie, Danemarca a anunţat marţi înăsprirea restricţiilor, cerând populaţiei să evite contactele sociale, pentru a proteja sistemul de sănătate în faţa înmulţirii cazurilor legate de tulpina mutantă britanică.

De la 6 ianuarie, sunt interzise reuniunile cu mai mult de cinci persoane, faţă de 10 anterior - atât la domiciliu, cât şi în exterior -, iar distanţa de respectat între persoane este de minim doi metri.

Alte măsuri sunt deja în vigoare de luna trecută ca munca de la domiciliu generalizată, iar barurile, restaurantele, teatrele, cinematografele, muzeele sunt închise cu excepţia farmaciilor şi magazinelor alimentare.