Incendiu puternic la Harghita! 40 de pompieri au intervenit: o casă și un magazin, mistuite de flăcări

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 11-01-2021 19:03

Un incendiu a afectat, luni după-amiaza, o casă şi un magazin de produse artizanale din comuna Corund, peste 40 de pompieri acţionând pentru stingerea focului, informează Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, la sosirea echipajelor de la Detaşamentul de Pompieri Odorheiu Secuiesc incendiul se manifesta la acoperiş şi la mansarda casei, precum şi la acoperişul unui magazin de produse artizanale aflat în imediata vecinătate, existând pericolul propagării la două case.

La faţa locului se aflau pompierii de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Corund, care au solicitat sprijinul pompierilor militari, în ajutor venind şi pompierii voluntari din localităţile Praid, Lupeni şi Ocna de Sus.

Sursa citată a precizat că intervenţia a durat circa două ore, pentru localizarea şi lichidarea incendiului acţionând peste 40 de pompieri militari şi civili, cu opt autospeciale de stingere.

Citește și: Vasile Dîncu explică de ce l-ar vrea pe Robert Negoiță din nou în PSD: 'Este un proiect al nostru'

Incendiul a afectat aproximativ 200 mp din acoperişul şi mansarda casei, precum şi circa 70 mp din acoperişul magazinului, cauza probabilă a producerii lui fiind un scurtcircuit produs de un cablu defect, neizolat corespunzător.