Naturalistul britanic David Attenborough, în vârstă de 94 de ani, a fost vaccinat împotriva COVID-19

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 12-01-2021 15:55

Naturalistul britanic David Attenborough, în vârstă de 94 de ani, a fost vaccinat împotriva Covid-19, relatează BBC.

Nu este cunoscut ce vaccin a primit cunoscutul realizator şi prezentator de televiziune, având în vedere că în Marea Britanie trei seruri au primit aprobare pentru utilizare - cel dezvoltat de Pfizer/ BioNTech, cel dezvoltat de Universitatea Oxford şi AstraZeneca şi cel dezvoltat de Moderna, potrivit news.ro.

Citește și: S-A AFLAT: CINE e bărbatul din cauza căruia Ilie Năstase și-a BĂTUT SOȚIA

Attenborough se numără printre personalităţile britanice care au primit un vaccin împotriva Covid-19, după actorul Ian McKellen, coregraful Lionel Blair şi actriţa Joan Collins. În urmă cu câteva zile, regina Elizabeth II şi prinţul Philip au fost de asemenea imunizaţi.

Într-un interviu acordat The Telegraph luna trecută, naturalistul a spus că va accepta invitaţia de a fi vaccinat atunci când o va primi.

Attenborough, care se află în izolare în casa lui din Londra, şi-a exprimat anterior respectul şi sprijinul pentru munca de a dezvolta o modalitate de protecţie faţă de Covid-19.

„Am 94 de ani, cred că sunt în măsură! Sunt om de ştiinţă îndeajuns, sper, să realizez că este un lucru de făcut”, a spus el despre vaccinare.