Bogdan Burcea a fost demis de la conducerea naționalei de handbal feminin - Cine este marele favorit pentru preluarea funcției

Autor: George Traicu
Publicat: 12-01-2021 19:39
Actualizat: 12-01-2021 20:40

Antrenorul Bogdan Burcea a fost demis în cursul zilei de marți de la conducerea echipei naționale de handbal feminin, în urma deciziei Comisiei Tehnice a Federației Române de Handbal, conform site-ului oficial al FRH.

Comisia Tehnică a Federației Române de Handbal a decis, prin vot secret, să renunțe la contractul cu selecționerul Bogdan Burcea. Membrii comisiei au înaintat și o listă de înlocuitori, în fruntea ei fiind antrenorul lui CSM București, Adi Vasile.

„După un Campionat European foarte slab pentru ”tricolore”, astăzi (marți n.r.) a venit momentul deciziilor, iar voturile celor 19 persoane din Comisia Tehnică a FRH nu i-au fost favorabile lui Bogdan Burcea”, se arată în comunicatul postat de frh.ro, notează Mediafax.

Alexandru Dedu, președintele FRH, a declarat: „S-a dorit să se găsească soluții pentru apropierea naționalei de Olimpiadă. Ședința s-a făcut azi pentru că tuturor ne-a făcut bine să gândim la rece și să luăm deciziile cele mai bune. Actualul staff tehnic nu va continua la lotul național, au fost 12 voturi împotrivă, 5 pentru păstrarea staff-ului și 2 anulate”, a declarat Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal.

Comisia tehnică a făcut și câteva nominalizări pentru un nou selcționer. În capul listei se află Adi Vasile, antrenorul lui CSM București. Lista este completată, surprinzător, cu numele celui demis, Bogdan Burcea și a secundului său Horațiu Pașca, dar și cu cel al lui Aurelian Roșca.

„Au fost nominalizați opt, iar eu îi voi contacta pe primii patru în ordinea descrescătoare a voturilor primite. Primul este Adi Vasile, apoi Bogdan Burcea și apoi la egalitate, domnii Pașca și Roșca. Dacă eșuează negocierile cu Adi Vasile, voi vorbi cu domnul Burcea, și tot așa”, a adăugat președintele Federației Române de Handbal.

Citește și: OFICIAL - Lista bolilor care sunt PRIORITATE ZERO la vaccinarea anti-Covid-19

Varianta unui antrenor care conduce în paralel și prima reprezentativă și un club nu este îmbrățișată de președintele FRH.

„Nu îmi place, nu sunt de acord, dar, dacă cei din Comisia tehnică așa au hotărât, așa se va face. Până la finalul săptămânii sper să ajung la un acord cu un antrenor pentru că trebuie stabilit staff tehnic, strategie și tot ce este nevoie pentru a fi pregătiți de turneul olimpic”, a conchis Alexandru Dedu.

Turneul preolimpic bate la ușă, iar până în martie noul selecționer trebuie să rezolve toate problemele de la echipă.

„Nu este deloc timp, comisia a dorit să dea un impuls jucătoarelor, să schimbe ceva, pentru că se pot schimba puține într-un timp atât de scurt”, a mai spus președintele FRH.

Alexandru Dedu și secretarul general FRH, Cristina Vărzaru, nu au avut drept de vot.