CIRC la PNL Galați: un profesor universitar cere DEMITEREA inspectoarei care a promovat numerologia: Este jenant

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 14-01-2021 15:08

Un liberal gălățean solicită demisia inspectoarei școlare care a promovat numerologia. Profesorul universitar Ion Cordoneanu susține că „este jenant că un cadru didactic se ține de funcție în acest mod” și le cere liderilor locali ai PNL să intervină.

Ion Cordoneanu a redactat o scrisoare prin care le solicită liderilor locali ai PNL să ia măsuri în cazul inspectoarei școlare care a promvovat un curs on-line de numerologie. Cordoneanu care este membru PNL și profesor universitar susține că lipsa de reacție în acest caz va avea efecte negative asupra colegilor de breaslă și de partid, conform Mediafax.

Citește și: Florin Cîțu EVITĂ să comenteze DESFIINȚAREA SIIJ: Pentru noi, prioritar e să scăpăm de MCV.

„Este jenant că un cadru didactic „se ține de funcție” în acest mod, uitând că reprezintă cadrele didactice ale unui județ și că, oricâte rațiuni „politice” ar sprijini acel scaun, există limite nescrise prin depășirea sau ignorarea cărora demnitatea colegilor de breaslă mai primește o lovitură, în seria multora care au fost date unei profesii atât de nobile în ultimii 30 de ani. Dacă PNL Galați atât a putut genera pentru a asigura cele două tipuri de reprezentare, dați-mi voie să-mi exprim dezamăgirea”, a scris Ion Cordoneanu.

Săptămâna trecută, un document cu antetul Inspectoratului Școlar Județean a fost trimis profesorilor din Galați. Era vorba despre un proiect on-line de numerologie, iar cadrelor didactice li se cerea să disemineze informațiile cuprinse în documentul adresat.

Miercuri, inspectoratul gălățean a revenit cu o adresă în care precizează că „în urma analizei conținuturilor proiectului Numerologia – o 9 legătură dascăl – elev, le apreciem ca fiind irelevante în raport cu prioritățile de politică educațională pe care le promovăm”.